Persoanelele cu handicap grav care dețin permis de conducere vor fi verificate dacă pot șofa în siguranță. Ar putea fi ...
Zece învățătoare din mediul rural, din județul Iași, au fost premiate pentru excelență în educație în cadrul programului „Pas ...
Până pe 7 martie, în unitățile de învățământ din Iași se desfășoară „Săptămâna Prieteniei”, un proiect inițiat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Iași.
ACSM Politehnica Iași a pus punct duminică uneia dintre cele mai negre serii din istoria fotbalului local. Victoria la limită obținută în fața Petrolului Ploiești, 1-0, a stopat o serie neagră, de pat ...
Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit și confiscat două autoturisme de lux, în ...
Universitatea de Științele Vieții din Iași (USV) sprijină elevii de liceu prin oferirea de meditații gratuite la matematică. Aceste sesiuni sunt utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre ...
Transplantul de rinichi făcut săptămâna trecută la Iași, de la o donatoare de 72 de ani aflată în moarte cerebrală (mai multe ...
Într-un demers de eficientizare a activității aleșilor locali, Ziarul de Iași pune de astăzi în aplicare o inițiativă aparte: va nota, după criterii clar stabilite, întreaga activitate a consilierilor ...
Sunt un creștin, cred în ajutorul aproapelui și chiar m-am implicat în multe ocazii acolo unde aș fi putut să mă prefac că nu ...
Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026 a fost aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Pe 6 martie vor fi afișate circumscripțiile și numărul de clase pregătitoare ...
Un nou demers de eficientizare a activității aleșilor locali demarat de „Ziarul de Iași”: de astăzi, punem în aplicare notarea, după criterii clar stabilite, a întregii activități a consilierilor, dup ...
Zborurile sunt programate dimineața și seara, trei zile pe săptămână. „Nu suntem o companie low-cost, ci una smart-cost”, a ...
一些您可能无法访问的结果已被隐去。
显示无法访问的结果